Home » Cultură » Tunelul Timpului a fost deschis pentru prima dată la Castelul Bran pentru turişti

Tunelul Timpului a fost deschis pentru prima dată la Castelul Bran pentru turişti

Tunelul Timpului a fost deschis pentru prima dată la Castelul Bran pentru turişti
Publicat: 12.06.2018
Începând cu 1 iulie, Tunelul Timpului de la Castelul Bran, care nu a fost niciodată deschis publicului, va putea fi vizitat de turişti. Vizitatorii vor putea urmări istoria castelului, într-un show unic în spaţiul muzeal european, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tunelul Timpului va putea fi vizitat de turişti începând cu data de 1 iulie. Acesta a fost construit în anul 1930, la ordinul reginei Maria, pentru a facilita accesul în Castelul Bran.

Tunelul este prevăzut cu un lift care face legătura între castel şi parc pe o distanţă de aproximativ 40 de metri. Vizitatorii vor putea urma, astfel, drumul pe care îl parcurgea familia regală atunci când dorea să ajungă, pe scurtătură, în castel, scrie Mediafax.

Reconstruirea cabinei de lift, restaurarea puţului şi a tunelului au costat aproape un milion de euro.

”După cinci ani de căutări şi încercări şi după un an de uriaşe eforturi umane şi financiare, Tunelul Timpului, la Castelul Bran, a devenit realitate. În el am zidit inteligenţă, viziune, pasiune, tehnologie, inovaţie şi forţă brută pentru a-l transforma într-un spectacol multimedia unic în peisajul muzeal european. Va fi un show unic. Pornirea va fi din curtea interioară”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Bogdana Balmuş, PR manager al Castelului Bran.

Preţul biletului de intrare va fi diferit faţă de cel pentru Castelul Bran, care costă 40 de lei. Valoarea nu a fost stabilită, deocamdată.

”Va fi bilet separat, pentru că liftul are o capacitate limitată. Avem şi zile în august când vin peste 6.000 de vizitatori şi nu o să putem să-i includem pe toţi în tur şi atunci trebuie să vedem exact care va fi capacitatea pe oră, care vor fi solicitările. Din curtea interioară se urcă într-un lift, se coboară cu liftul, apoi se merge pe o galerie orizontală care se termină într-un dom cu magazine. Fiind lift şi în galeria aceasta se întâmplă nişte lucruri, s-a lucrat la partea de media, vor fi nişte panouri, se fac probe, va fi un show multimedia”, a mai declarat Bogdana Balmuş.

Pe 25 iunie vor fi prezentate toate detaliile legate de deschiderea Tunelului Timpului, în cadrul unei întâlniri la care sunt aşteptaţi arhiducele Dominic de Habsburg, constructorii care s-au ocupat de restaurarea tunelului şi arhitecţii.

În 2017, cifra de afaceri înregistrată de Castelul Bran a fost de aproximativ şase milioane de euro.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase